- După două înfrângeri, e drept mai puțin meritate, cu Italia și Spania, corul de voci care spune că „atât s-a putut” sau că „România nu putea emite pretenții la acest turneu final” pare să fi câștigat teren.
Să se audă tot mai apăsat în dauna unei realități false. Această resemnare nu doar că ignoră realitatea fotbalului de tineret, ci anulează complet lecțiile trecutului, unele chiar foarte recente și, mai ales, personale.
Lecții pe care credeam că le-am învățat și depășit.
Surprizele nu sunt accidente
Să nu uităm de Euro U21 din 2019, când România a arătat exact contrariul: că o echipă pregătită, organizată și supermotivată poate înfrunta adversari de top.
Atunci, naționala noastră a învins Croația și Anglia, a remizat cu Franța și a ajuns până în semifinale. Iar Franța, să nu uităm, era considerată una dintre favorite, cu jucători care, între timp, au ajuns staruri în marile ligi.
De ce am reușit atunci și nu am mai putea acum? De ce atunci francezii se rugau la un egal cu noi? Să căutăm răspunsul.
În plus, exemplele internaționale arată clar că surprizele nu sunt accidente, ci o trăsătură definitorie a fotbalului juvenil. Unde valorile sunt mult mai egale decât o arată cotele pe cine știe ce site-uri sau calcule ale hârtiei.


La Euro U21 2015, Suedia a ieșit campioană, deși nimeni nu o credita cu șanse reale.
În 2002, Cehia ajungea în finală și cucerea trofeul, într-un moment în care marile forțe europene dominau scenele fotbalului de seniori.
Sigur, veți spune că-s exemple vechi! Ne mutăm la Mondiale.
Seriozitate și planuri clare
Și mai spectaculos e ce vedem la Cupa Mondială U20, o competiție care arată clar că talentul și organizarea pot răsturna ierarhii.
În 2023, Uruguay a devenit campioană, Israel a urcat pe podium, iar Coreea de Sud a terminat pe locul patru. Cine ar fi mizat pe ei înainte de turneu? Dar ideea ca atât pot nu a existat.
În 2019, Ucraina a câștigat trofeul mondial, învingând Coreea de Sud în finală, în timp ce Ecuador a terminat pe locul 3.
Niciunul dintre acești „outsideri” nu provenea dintr-un sistem cu resurse imense. Dar au avut seriozitate și planuri clare. Și n-au cedat.
Mai mergem și mai înapoi: în 2017, Venezuela a ajuns până în finala Cupei Mondiale U20. În 2015, Serbia a devenit campioană mondială, iar Mali și Senegal au completat un podium care părea ireal.
Iar în 2013, Irak s-a clasat pe locul 4, în fața unor echipe din Europa sau America de Sud cu mult mai mult prestigiu.
Toate aceste exemple demonstrează un lucru clar: la nivel de tineret, fotbalul e poate cel mai deschis sport pentru surprize. Nu contează doar numele de pe foaia de joc, ci cum joci, cum te pregătești, cât crezi în șansa ta.
România nu doar că putea spera la mai mult la acest Euro U21, chiar trebuia să o facă.
Eșecul nu vine din faptul că adversarii au fost puternici, ci din faptul că ne-am resemnat prea ușor.
Și că pare că turneele atât de menționate în discursul de Răzvan Burleanu nu ne-au învățat mare lucru. Să spunem că „nu se putea” e comod, dar incorect. Se putea. Se poate. Și se va putea din nou. Dar nu cu capul plecat. Așa cum pare că ne-am prezentat în Slovacia.